Model 2027
Modelul oficial de subiect publicat de minister pentru examenul de bacalaureat 2027 la Geografie (Proba E. d), cu barem de evaluare.
Modelul explicat pe subiecte, cu punctajul fiecărei cerințe și calendarul examenului.
- Punctaj:
- 90 + 10 din oficiu
- Durată:
- 3 ore
- Cerințe:
- 43
- Sursă:
- Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare
Subiectul I - Europa
30 de puncteFolosește harta politică a Europei de la pagina 1. Pe hartă sunt marcate orașe-capitală cu numere de la 1 la 15 și state cu numere de la 16 la 25.
A. Precizați
- A.1
Precizați numele statului marcat, pe hartă, cu numărul 16.
2 puncte
- A.2
Precizați numele orașului-capitală marcat, pe hartă, cu numărul 13.
2 puncte
B. Completați afirmațiile
- B.1
Orașul-capitală marcat, pe hartă, cu numărul 15 se numește ...
2 puncte
- B.2
Statul marcat, pe hartă, cu numărul 25 se numește ...
2 puncte
- B.3
Reykjavik este orașul-capitală marcat, pe hartă, cu numărul ...
2 puncte
C. Alegeți răspunsul corect
Selectați o singură variantă pentru fiecare item. Este corectă o singură variantă de răspuns.
- C.1
Munții Ural și fluviul Volga se află pe teritoriul statului al cărui oraș-capitală este marcat, pe hartă, cu numărul:
- a. 3
- b. 5
- c. 8
- d. 10
2 puncte
- C.2
Orașul-capitală Belgrad este marcat, pe hartă, cu numărul:
- a. 2
- b. 4
- c. 7
- d. 15
2 puncte
- C.3
Orașul-capitală marcat, pe hartă, cu numărul 14 se numește:
- a. Helsinki
- b. Oslo
- c. Riga
- d. Stockholm
2 puncte
- C.4
Statul Bosnia și Herțegovina este marcat, pe hartă, cu numărul:
- a. 17
- b. 18
- c. 20
- d. 22
2 puncte
- C.5
Fluviul Nipru străbate orașul-capitală marcat, pe hartă, cu numărul:
- a. 3
- b. 5
- c. 8
- d. 10
2 puncte
D. Comparație climatică
Nota 1: Deosebirile se pot referi la oricare dintre următoarele elemente de climă: factori genetici, tip de climă, temperaturi medii anuale/vara/iarna, amplitudine termică, precipitații medii anuale/vara/iarna, vânturi cu frecvență ridicată, alte aspecte climatice. Nota 2: Punctajul complet va fi acordat numai dacă deosebirile vor fi prezentate comparativ și nu separat. Nota 3: Nu este necesară precizarea numelor statelor. Se poate face referire la statele respective cu numerele cu care sunt marcate pe hartă.
- D
Prezentați comparativ trei deosebiri între clima statului marcat, pe hartă, cu numărul 18 și clima statului marcat, pe hartă, cu numărul 21.
6 puncte
E. Potențial turistic și orașe
- E.1
Prezentați un factor natural care favorizează potențialul turistic ridicat al statului al cărui oraș-capitală este marcat, pe hartă, cu numărul 6.
2 puncte
- E.2
Precizați numele a două orașe din statul marcat, pe hartă, cu numărul 19.
2 puncte
Subiectul al II-lea - România
30 de puncteFolosește harta României de la pagina 3. Pe hartă sunt marcate orașe cu numere de la 1 la 6, râuri cu numere de la 7 la 12 și unități/subunități de relief cu numere de la 13 la 20.
A. Precizați
- A.1
Precizați numele orașului marcat, pe hartă, cu numărul 4.
2 puncte
- A.2
Precizați numele râului marcat, pe hartă, cu numărul 9.
2 puncte
B. Completați afirmațiile
- B.1
Râul marcat, pe hartă, cu numărul 7 se numește ...
2 puncte
- B.2
Orașul marcat, pe hartă, cu numărul 1 se numește ...
2 puncte
- B.3
Podișul Bârladului este subunitatea de relief marcată, pe hartă, cu numărul ...
2 puncte
C. Alegeți răspunsul corect
Selectați o singură variantă pentru fiecare item. Este corectă o singură variantă de răspuns.
- C.1
Șisturile verzi se găsesc în alcătuirea petrografică a subunității de relief marcate, pe hartă, cu numărul:
- a. 15
- b. 17
- c. 19
- d. 20
2 puncte
- C.2
Influențe climatice oceanice pătrund în subunitatea de relief marcată, pe hartă, cu numărul:
- a. 14
- b. 17
- c. 18
- d. 19
2 puncte
- C.3
Orașul marcat, pe hartă, cu numărul 2 este străbătut de râul:
- a. Bistrița
- b. Moldova
- c. Siret
- d. Trotuș
2 puncte
- C.4
Zăcăminte de petrol, gaze naturale și cărbuni există în unitatea de relief marcată, pe hartă, cu numărul:
- a. 13
- b. 15
- c. 17
- d. 20
2 puncte
- C.5
Râul marcat, pe hartă, cu numărul 11 se numește:
- a. Dâmbovița
- b. Jiu
- c. Olt
- d. Vedea
2 puncte
D. Comparație de relief
Nota 1: Deosebirile se pot referi la oricare dintre următoarele aspecte ale reliefului: mod de formare, categorii/tipuri de roci pe care s-a format relieful, altitudini, gradul de fragmentare, trepte de relief, tipuri genetice de relief, orientarea culmilor și a văilor principale, dispunerea depresiunilor, alte aspecte specifice ale reliefului. Nota 2: Punctajul complet va fi acordat numai dacă cele trei deosebiri vor fi prezentate comparativ și nu separat. Nota 3: Nu este necesară precizarea numelor subunităților de relief. Se poate face referire la subunitățile de relief respective cu numerele cu care sunt marcate pe hartă.
- D
Prezentați comparativ trei deosebiri între relieful subunității marcate, pe hartă, cu numărul 14 și relieful subunității marcate, pe hartă, cu numărul 16.
6 puncte
E. Explicație și factor economic
- E.1
Explicați faptul că în subunitatea de relief marcată, pe hartă, cu numărul 13 densitatea populației este redusă.
2 puncte
- E.2
Prezentați un factor care a determinat construirea unor rafinării în apropierea orașului marcat, pe hartă, cu numărul 3.
2 puncte
Subiectul al III-lea - Analiză
30 de puncteFolosește graficul suprafeței cultivate cu cereale în patru state europene în anul 2023 (sursa: Eurostat) și tabelul mișcării naturale a populației Republicii Moldova, de la pagina 5.
A. Citirea graficului
- A.1 - stat
Precizați numele statului în care se înregistrează cea mai mare suprafață cultivată cu cereale.
1 punct
- A.1 - valoare
Precizați valoarea celei mai mari suprafețe cultivate cu cereale, în hectare.
1 punct
- A.2 - stat
Precizați numele statului în care se înregistrează cea mai mică suprafață cultivată cu cereale.
1 punct
- A.2 - valoare
Precizați valoarea celei mai mici suprafețe cultivate cu cereale, în hectare.
1 punct
B. Analiza graficului
- B.1
Calculați cu cât este mai mare suprafața cultivată cu cereale în România față de cea din Italia.
2 puncte
- B.2
Prezentați un factor natural care determină suprafața redusă cultivată cu cereale în Norvegia.
2 puncte
- B.3
Precizați numele a două unități/subunități de relief din România unde se cultivă cereale pe suprafețe mari.
2 puncte
C. Caracterizarea Austriei
- C.1
Pentru Austria, precizați numele a două state vecine, membre ale Uniunii Europene.
2 puncte
- C.2
Pentru Austria, precizați numele a două state vecine, care nu sunt membre ale Uniunii Europene.
2 puncte
- C.3
Pentru Austria, precizați numele a două unități de relief.
2 puncte
- C.4
Pentru Austria, precizați numele unei ape curgătoare.
1 punct
- C.5
Pentru Austria, precizați numele a trei orașe.
3 puncte
D. Mișcarea naturală a populației
Tabelul de la pagina 5: Republica Moldova, 1990 – 77.085 născuți și 42.427 decedați; 2025 – 22.108 născuți și 32.074 decedați (sursa: Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova).
- D.1
Calculați bilanțul (sporul) natural al populației Republicii Moldova în anul 1990.
2 puncte
- D.2
Calculați bilanțul (sporul) natural al populației Republicii Moldova în anul 2025.
2 puncte
- D.3
Prezentați un efect socio-economic al evoluției bilanțului (sporului) natural al populației Republicii Moldova în perioada anilor precizați în tabel.
2 puncte
E. Strâmtoarea Bosfor și Marea Neagră
- E.1
Explicați importanța economică a strâmtorii Bosfor pentru navigația din Marea Neagră.
2 puncte
- E.2
Precizați numele a două orașe-porturi la Marea Neagră.
2 puncte